Casa de langa lac

Iar s-a trezit Lily cu dureri de cap si cu cearcane adanci si pamantii. Noaptea e ca si ziua pentru ea, astfel ca nu inchide ochii nici macar pentru o clipa, decat cand isi stoarce lacrimile. Sta intinsa cu trupul uscativ pe doua scaune impreunate, iar capul ii aluneca usor de pe pernita de catifea bleumarin. Nu se plictiseste niciodata sa isi aseze capul la loc, desi acesta continua sa scape spre podea, facand parca un dans la unison cu licoarea translucida care se scurge dintre pleoape, tot spre altitudine joasa.

Jelitul aproape continuu rasuna intr-un mod salbatic prin imensa vila de la marginea lacului, unde Lily traieste singura. De fapt nu e singura, are fotografiile cu Marco, un italian pe care l-a cunoscut in drumul ei spre Venetia, intr-un accelarat. Au ramas impreuna trei ani, pentru ca apoi sa fie despartiti. Dar Lily a uitat de mult timp tradarea lui Marco. Si minciunile, cum ca vor trai impreuna pana la adanci batraneti si juramintele facute la casatorie

In fiecare zi de joi, telefonul cu receptor de mahon vechi suna, soneria sa devenind singurul lucru mai zgomotos decat murmurul de jale omniprezent. Asta era singurul moment in care Lily se ridica prompt de pe scaune, isi facea loc printre fotografiile imprastiate pe podea si bastistele impletite cu fir de aur, lasate mostenire de la bunica. Ajungea la telefon zambitoare si spunea, cu o voce iesita parca din alta gura, a altei persoane:

– Alo?

Vocea de dincolo de receptor era patrunzatoare, ca un vant rece de inceput de iarna, care prevesteste ninsoare:

– Sunt Marco, iubito. A trecut mult timp Nu crezi ca e cazul sa treci peste tot ce a fost si sa te intorci la mine? Vreau sa ne intalnim, toate gandurile si trairile ma aduc la tine

Acelasi dialog scurt, dupa care urmeaza trantirea receptorului de catre Lily. Intr-o zi de joi s-au cunoscut, intr-o zi de joi s-au casatorit pe malul lacului si tot intr-o zi de joi s-au despartit. Lily e dornica sa-l revada, sa vorbeasca din nou cu el, sa locuiasca din nou impreuna, dar stie ca e imposibil. Totusi, ca sa scape de telefoanele din fiecare joi, care o mistuie pe dinauntru, s-a hotarat intr-o zi sa iasa din casa, dupa ani buni de cand nu a mai vazut lumina zilei. A iesit in talpile goale pe veranda insorita, apoi a pasit emotionata spre drumul pavat cu bolovani albi si stralucitori. In sfarsit urma sa il revada

[…]

Au trecut 20 de ani de atunci. Telefonul nu mai suna joia. De fapt nu a mai sunat niciodata de atunci, nici nu mai exista telefonul. Nici el, nici casa. Doar lacul, langa care se sprijina una pe alta doua cruci pe care scrie Lily si Marco

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *