Povesti din autobuz

Ati observat vreodata luminitele de pe podeaua autobuzelor? Zeci de mii de puncte stralucitoare care au fiecare o alta poveste, o poveste a oamenilor care vin si pleaca din autobuz. Ziua nu le vezi, pentru ca ziua oamenii sunt mai fericiti. Sau cel putin eu. Dar noaptea, cand oamenii nu se mai grabesc sa ajunga la serviciu, la banca sau la piata, au mai multa liniste in privirile lor. Si punctele de pe podea incep sa straluceasca, luminate de farurile masinilor sau de becurile de pe stalpi.

Unii oameni stau in picioare, desi sunt multe scaune libere in autobuz, se uita in gol si lovesc usor podeaua cu varful picioarelor. Ai crede ca tin ritmul muzicii, dar melodia de la radio s-a terminat, ramanand doar nelinistile din sufletele lor si nerabdarea de a cobori. In timp ce unii asteapta sa ajunga acasa, intr-un pat moale si racoros, altii nu-si doresc sa mai coboare din autobuz. Ii recunosti repede, dupa felul in care s-au asezat pe scaun: stau intr-un colt, sprijiniti cu cotul de geam si cu picioarele intinse in fata, cat mai confortabil.

Zi de zi, noapte de noapte, sute de oameni isi lasa povestile in autobuz. Indiferent daca este vorba de fata blonda de pe primul scaun, imbracata sumar, pregatita sa iasa in oras cu noul ei iubit (care o va parasi in urmatoarele 3 zile pentru o alta fata imbracata si mai sumar), de batranul care merge la cimitir sa-si plateasca ultima rata pentru locul de veci (pentru ca a aflat ca nu mai are mult de trait si nu are niciun copil sau vreo nevasta care sa se ocupe de inmormantarea lui) sau de tanarul cu parul cret si ochii verzi care tine o vioara in mana (nestiind ca o sa faca un accident dupa ce va cobori din autobuz, incercand sa-si salveze vioara cazuta pe astfalt), povestile din autobuz sunt triste. Daca nu sunt triste inca, urmeaza sa fie.

Si ce e mai frumos decat sa intorci capul si sa nu mai vezi pe nimeni langa tine? In mod normal, viata ne invata sa ne panicam atunci cand ramanem singuri sau suntem parasiti, insa in cazul asta se instaleaza un sentiment dragut atunci cand esti singura persoana ramasa in autobuz. E noapte, soferul e obosit, porneste radioul din nou ca sa nu adoarma. Si tocmai incepe melodia ta preferata, care mai demult a fost a voastra: a ta si a lui. Stai si te uiti pe geam, incerci sa n-o fredonezi, dar iti amintesti perfect versurile si zambesti. Iti vine sa inchizi ochii, dar stii ca urmeaza sa cobori. Si iar iti amintesti lucruri pe care credeai ca le-ai uitat si te ineci intr-un ocean de vise si de lacrimi, pana cand se deschid usile.

Mai bine te mai plimbi putin in noaptea asta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *